Asteroizii - Formare

Asteroidul 216 Kleopatra, imagine radar.
Foto: Stephen Ostro et al.,
Arecibo Radio Telescope, NSF, NASA

La începuturile sistemului solar o cantitate mare de materie orbita în jurul Soarelui la o distanță între viitoarele planete Marte și Jupiter. În mod normal prin ciocniri repetate și acrețtie s-ar fi format o planetă de mărimea Terrei dar atracția planetei Jupiter a întrerupt procesul și a modificat orbitele milardelor de corpuri a.î. au căzut pe planetele interioare (de la Mercur la Marte). Masa materialului din această zonă s-a micșorat cu 99,9%, rămânând o cantitate mică de materie care în timp a dus la apariția câtorva corpuri nu mai mari de 2000 km în diametru și a altor milioane mai mici.

Obiectele mari mari au avut o masă îndeajuns de mare și implicit o temperatură ridicată în interior ca să materia să se diferențieze: materialele mai grele s-au scufundat în nucleu iar cele mai ușoare au rămas la suprafață. Celelalte au rămas nediferențiate, un melanj de roci, metale și carbon.

După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) obicetele din zonă au început să se ciocnească unul de altul pentru că forța de atracție a acesteia le-a modificat orbitele. Corpurile mari s-au micșorat dar rămășițele lor au deveni obiecte cosmice în sine, formând o populație numeroasă. Observăm în prezent familiile de asteroizi, grupuri de obiecte cu origine comună.

Se estimează că o coliziune a două obiecte mai mari se produce la fiecare 10-100 de milioane de ani. Pare rar, dar în 4 miliarde de ani fiecare asteroid a suferit câteva coliziuni distructive.

Pentru că asteroizii au ramas neschimbați din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia din care era format sistemul solar la început.

Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiți, pe suprafața lor aflându-se numeroase cratere și bolovani. Gravitația slabă a obiectelor mici nu poate duce la o formă rotundă, 99,9% dintre asteroizi având formă neregulată.