Asteroizii sunt obiecte ce se miscă printre stele. Un astronom ce observă un anumit câmp de stele, la un moment dat, se poate întoarce în acea zonă a doua seară și să observe că una dintre stele s-a mișcat. Este un indiciu că acela este un asteroid.
Aceasta este metoda prin care se descopera asteroizii. Acum, desigur, există metode moderne de descoperire: telescoape automate ce iau imagini în fiecare seară, astronomii ne mai fiind nevoiți să observe în fiecare noapte.
Primul asteroid a fost descoperit în noaptea de anul nou 1801, de către un astronom italian, Giuseppe Piazzi. Acesta a descoperit o stea ce nu se afla pe harțile vremii. A urmărit aceasta "stea" cum se mișca de la o zi la alta. Prietenul lui Piazzi, matematicianul Carl Friedrich Gauss, a calculat orbita acestuia și a descoperit că se află între Marte și Jupiter. Piazzi i-a dat numele de Ceres.
În următorii ani s-au descoperit încă 3 asteroizi (2 Pallas, 3 Juno, 4 Vesta), dar apoi descoperirile au încetat. Astronomii au crezut că aceștia sunt toți asteroizii existenți în sistemul solar. Dar, după 15 ani a mai fost descoperit unul: 5 Astraea. În anii următori s-a descoperit alți asteroizi, câte unul pe an.
În 1891, astronomul Max Wolf a început să facă fotografii ale unor zone de pe cer. Datorită expunerilor lungi, asteroizii se miscau printre stele și apăreau pe fotografie ca o dâră luminoasă. Wolf a descoperit prin această metodă alți 248 de asteroizi. Această metodă se folosește și acum, numai că placa fotografică a fost inlocuită cu dispozitive electronice de înregistrare.
Imediat cum un astronom descoperă un asteroid, trebuie să îi măsoare poziția pe cer și să trimită această poziție la Minor Planet Center, organizația care centralizează datele despre asteroizi.